expoziție 1001 culori la bloc – Sibiu

Drumul de pe strada Țiglari, un drum plin de gropi, te face sだcrezi cだte îndrepți spre un loc părăsit, nicidecum spre unul dintre cartierele mărginașe ale Sibiului.

Am ajuns LA BLOC! Am fost întâmpinați de mămici cu puradei în brațe, de copii care zburdau printr-un surogat de parc și de către tătici apatici care meștereau ceva pe lâ˜ngă rable și biciclete. Ne-am înșirat la intrarea în blocul G1 materialele și fotografiile pregătite pentru expoziție și în mai puțin de două minute ne-am trezit cu o țigară în cap, la propriu. Era aprinsă și ne-a stricat o fotografie. Astfel a început aventura.

Afișul de pe ușa blocului și primele fotografii au atras curioșii, locatari și vecini, care ne dădeau tâ˜rcoale precum niște hiene unei turme de, habar n-am, căprioare sau gazele. Pentru a iniția și înlesni procesul de comunicare, văzându-ne de treabă, dădeam binețe oricăruia ne fixa cu privirea. Cred cだși de frică. Nu a durat mult până a priceput toată lumea care este scopul nostru însă nu le venea să creadă că suntem acolo doar pentru a expune niște fotografii. O femeie cu un copil de câțiva ani în brațe ne-a mărturisit că a fost debranșată de la toate utilitățile și cだeste în urmă cu taxele de câteva luni, sau ani căci pierduse noțiunea timpului, și ne-a cerut ajutorul. Am ajutat-o…cu sfaturi. O bătrâ˜nicだde la etajul patru s-a oferit sだne ajute în fixarea fotografiilor pe pereți dacă ne vom exprima recunoștința prin cât de puțin să-și poată cumpăra medicamente căci toată pensia a cheltuit-o pe plata utilităților. Una peste alta am aflat ce culori sunt reprezentative pentru sibienii cu domiciul în Țiglari. Sibiul nu este roz, verde, roșu, albastru sau portocaliu. Nici măcar gri! Pentru citadinii de pe strada Țiglari culoarea Sibiului este tristă și insipidă, săracă și fadă.

Toți locatarii au fost dezamăgiți de expoziția noastră căci erau încrezători că vom face mai mult decât să aducem o mie și una culori în scara lor. Majoritatea ne-au îndemnat să le luam înapoi căci nu vor prinde dimineața și e păcat…că sunt frumoase. Ύn schimb ei vor rămâ˜ne și vor trĂŁi cu speranța că vor scăpa într-o zi de noroaie și zecile de câini comunitari. Cândva, poate, își vor putea lăsa copiii să se joace într-un părculeț modern în care leagănele, mă rog hucinele, sunt sigure și nu reprezintă nici un pericol pentru sănătatea fizică a celor care le folosesc. Speranța moare ultima…

Ciprian Drăghici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *